LUCRĂRI DE ASFALTARE PE ȘOSEAUA GĂEȘTI DIN TÂRGOVIȘTE

Continuă lucrările de reabilitare și pe strada Șoseaua Găești din municipiul Târgoviște!
 S-au turnat deja 2 straturi de asfalt pe mai bine de jumătate din cele 2 benzi ale sensului de intrare în oraș, se lucrează în continuare la asfaltarea trotuarelor, dar și la canalizația subterană care va prelua actualele rețele de utilități supraterane.
 Cel târziu în această toamnă, vom scăpa de problemele de până acum de pe strada respectivă, unde stratul de uzură era atât de degradat încât necesita mai tot timpul reparații, primăvara în mod deosebit, cu atât mai mult cu cât, pe artera menționată, în zilele lucrătoare, în fiecare dimineață, intră în Târgoviște peste 3000 de autoturisme! – a precizat Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.