Dâmbovița / Campania „M.A.I. etic, M.A.I. integru
Săptămâna acțiunilor de prevenire a corupției în domeniul regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor
În perioada 6 – 10 septembrie 2021, ofițerii de prevenire ai Serviciului Județean Anticorupție Dâmbovița, din cadrul Direcției Generale Anticorupție, au desfășurat activități preventive destinate polițiștilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din județul Dâmbovița, precum și conducerii școlilor de conducători auto, instructorilor auto și candidaților la obținerea permisului de conducere, atât la sediul structurii de poliție menționate, cât și în locații în care s-au desfășurat activitățile de examinare practică pentru obținerea permisului de conducere.
Cu această ocazie, cu sprijinul unei eleve – voluntar, au fost distribuite materiale de informare specifice domeniului de activitate, cu mesajul „Minimum 22 din 26 sunt norocoase!” și „Integritate pentru credibilitate” cetățenilor beneficiari ai serviciilor publice prezenți la ghișeele de la sediul de poliție mai sus menționat.
Totodată, materialele de informare anterior menționate au fost distribuite și personalului M.A.I. din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din județul Dâmbovița, directorilor/administratorilor școlilor de conducători auto, instructorilor auto și candidaților la obținerea permisului de conducere și au fost purtate discuții pe teme privind integritatea, punându-se accent pe riscurile și consecințele săvârșirii faptelor de corupție în domeniul regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, fiind încurajată atitudinea proactivă, de sesizare a unor astfel de infracțiuni, prin apelarea liniei telefonice gratuite Call center Anticorupție 0800 806 806.
Activitățile au fost desfășurate în cadrul campaniei naționale de promovare a integrității „M.A.I etic, M.A.I. integru”, fiind integrate „Săptămânii acțiunilor de prevenire a corupției în domeniul regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor”.
Reamintim că, la nivel local, Direcția Generală Anticorupție este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița, al cărui sediu se află în municipiul Târgoviște, str. G-ral I.E. Florescu, nr. 8, telefon/fax 0245/632870.
Cetățenii județului Dâmbovița care vor să ia atitudine împotriva actelor de corupție pot face acest lucru printr-o sesizare gratuită la Call Center anticorupție 0800806806, prin e-mail la adresa: dambovita.dga@mai.gov.ro sau direct la sediul structurii județene.