MANDATE DE EXECUTARE A UNOR PEDEPSE PRIVATIVE DE LIBERTATE, PUSE ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTI

La data de 6 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Târgoviște, pe numele unui bărbat, de 31 de ani.

Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse de doi ani și 11 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Totodată, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, împreună cu polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Fieni, au pus în aplicare două mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea, emise de Tribunalul Dâmbovița, pe numele a doi bărbați, de 38 și 42 de ani.

Ambii au fost condamnați la executarea unei pedepse de patru ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc.

Cei trei bărbați au fost introduși în cadrul Penitenciarului Mărgineni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here