Misiuni ale pompierilor dâmbovițeni în perioada 05 – 11.09.2022

În perioada 05 – 11 septembrie a.c., echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa au acționat la 44 evenimente: 3 incendii la gospodăriile populaţiei (locuinţe, anexe gospodăreşti, etc.), 2 incendii de vegetație uscată, 7 acţiuni la accidente rutiere, 14 acţiuni pentru asistența persoanelor aflate în dificultate, 4 deblocări de ușă şi 14 acţiuni la alte situaţii de urgenţă (degajări de copaci, salvări de animale, îndepărtare elemente instabile de construcție etc.). De asemenea, echipajele SMURD au fost solicitate şi au intervenit la 204 cazuri medicale.

Totodată, echipajele din cadrul subunităților de intervenție au executat 79 misiuni de recunoaștere și informare preventivă în localități din raioanele de intervenție, 1 exercițiu cu forțe în teren pentru antrenamentul personalului operativ, precum și 38 acțiuni de verificare la secțiile de ATI ale unităților spitalicești de pe raza județului Dâmbovița.

Puteți intra pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență “FII pregătit” pentru consultarea ghidurilor privind modul de comportare în situații de urgență, accesând următorul link: https://fiipregatit.ro

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE