Cetățenii din comuna Braniștea au avut ocazia să discute față în față cu mai mulți demnitari, reprezentanți în Parlamentul României și în Guvern, din partea Partidului Național Liberal, în cadrul unei acțiuni desfășurate la ei în localitate. Președintele PNL Dâmbovița – senatorul Virgil Guran, Sorin Ion – secretar de stat în Ministerul Educației, deputatul Gabriel Plăiașu și prefectul județului Dâmbovița, Aurelian Popa, primarul orașului Titu – Traian Nicuale, alături de alți reprezentanți de seamă ai Partidului Național Liberal au mers din poartă în poartă și au discutat cu cetățenii pentru a-și exprima susținerea față de candidatura liberalului Mihai Vișinescu la Primăria comunei Braniștea.
Mihai Vișinescu este un tânăr om de afaceri din localitate, pe care atât cetățenii intervievați, cât și colegii din partid îl caracterizează drept un bun gospodar, un om care a realizat ceva prin forțele proprii. Urmăriți materialul video pentru a aflat ce așteptări au locuitorii comunei Braniștea de la primarul lor, dar și cum au fost primiți liberalii într-o comună condusă, deocamdată, d eun primar PSD. Aflați toate detaliile despre proiectele propuse de Mihai Vișinescu pentru comuna Braniștea cu un singur click: aici!