Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, organizează sâmbătă, 12 iunie 2021, a XVII – a ediţie a evenimentului cultural „Noaptea Muzeelor”, invitând publicul să descopere expozițiile muzeelor într-un mod inedit, făcând o plimbare nocturnă prin istoria și arta judeţului Dâmboviţa.
Astfel, între orele 18:00-24:00, dâmboviţenii și nu doar ei sunt invitați să viziteze, gratuit, atât expoziţiile permanente ale muzeelor cât şi pe cele temporare. Se vor respecta toate măsurile sanitare și de distanțare, astfel încât și organizatorii, și vizitatorii să fie în siguranță.
Ca noutate, în acest an, vor fi pentru prima dată deschise două noi muzee dambovițene: Casa-Atelier Gravor ”Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele și Muzeul de Etnografie şi Folclor din Pucioasa, recent reorganizat cu o expoziție nouă și atractivă, iar în Târgoviște și la Potlogi oferim publicului suficiente motive să treacă din nou pragul muzeelor. În primul rând, este vorba despre expunerea, la Muzeul de Istorie, în premieră și doar pe parcursul Nopții Muzeelor, a unui acoperământ pentru cap, recent restaurat în cadrul laboratorului Muzeului Olteniei din Craiova, descoperit cu ocazia cercetărilor arheologice de la Curtea Domnească, Biserica Sfânta Vineri, din anul 2018. Tichia, lucrată într-un atelier apusean, datată cel mai probabil în secolul XVI, veacul desfătat al hainelor de aur și al mărăgăritarelor, a fost realizată dintr-un brocart prețios țesut în război mecanic cu fire textile de mătase de culoare maro-auriu și benzi de argint inserate perpendicular pe urzeală și fire metalice din argint și aur, răsucite pe fir de mătase. Ea va fi acompaniată de obiecte de podoabă spectaculoase descoperite în aceeași campanie de cercetări: ace de voal, perechi de cercei, inele sigilare etc. Apoi, tot în Muzeul de Istorie, va fi deschisă expoziția Timpul orașului, pe galeria de la etajul muzeului, unde publicul poate admira, în original, lucrarea realizată de Carol Popp de Szathmari (1812-1887) la Curtea Domnească în 1847, dar și picturi, acuarele, realizate de Vasile Blendea, Iosif Rozental, Sava Henția, Bob Bulgaru, Marin Petre Constantin,Tanți Iliescu- Mihăilescu etc. La parterul muzeului se află pe simeze expoziția Portrete în timp a artistei Floarea Țuțuianu, dar și expoziția Tudor Vladimirescu, 200 de ani de la Revoluția din 1821. Muzeul de Artă propune o expoziție de artă contemporană realizată de artiști din Banat, intitulată arTMosfaire. În exterior, între Muzeele de Istorie și de Artă va fi etalată, special pentru Noaptea Muzeelor, expoziția Tudor Vladimirescu, erou al renașterii naționale, organizată de Muzeul Județean Argeș în colaborare de mai multe muzee din țară, printre care și instituția noastră.
Nu în ultimul rând, invităm publicul la Potlogi, unde, alături de palat, cuhnie și droșcărie, va fi vernisată expoziția Mărturii documentare ale activității arhitectului André Lecomte du Nouy în România, realizată de Asociația DAR Development.
Fiind în plin proces de restaurare, Curtea Domnească nu va fi deschisă publicului, însă se poate vizita, cu accces doar din Aleea Coconilor, Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești, unde veți regăsi și expoziția Proiectul unui turn medieval, care valorifică cercetări arheologice recente de pe Calea Domnească, din preajma Curții Domnești.
Muzeele din cadrul Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte, deschise cu ocazia acestui eveniment sunt:
Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Românești (accesul se va face numai prin intrarea dinspre Aleea Coconilor)
Muzeul de Artă
Muzeul de Istorie
Muzeul Evoluției Omului şi Tehnologiei în Paleolitic
Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”
Casa Atelier ”Gheorghe Petraşcu”
Muzeul ”Vasile Blendea”
Muzeul „Casa Romanţei”
Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa
Ansamblul Brâncovenesc Potlogi
Casa Atelier Gravor ”Gabriel Popescu” Vulcana Pandele, jud. Dâmboviţa
„Noaptea Muzeelor” este un eveniment european iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa în anul 2005. Evenimentul este patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM).
România este participantă încă de la prima ediție, iar numărul muzeelor implicate a crescut anual. Rețeaua Națională a Muzeelor din România (organizaţie unde Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște este membru fondator) coordonează organizareași promovarea evenimentului în România, fiind partener oficial al acestuia la nivel internațional.
Biroul Relații Publice al Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște