NOI INVESTIȚII ÎN ȘCOLILE TÂRGOVIȘTENE

Proiect european în valoare de 35.980.238,48 lei pentru învâțământul târgoviștean!
În ședința de consiliu local de ieri, a fost aprobată investiția „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚAMÂNT PREUNIVERSITAR ȘI A UNITĂȚILOR CONEXE DIN MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE”, prin care se asigură dotarea și echiparea a 31 de unități de învățământ din municipiul Târgoviște.
Astfel, vor fi dotate:
– 18 laboratoare de informatică, integral;
– 536 de săli de clasă, cu echipamente digitale;
– 442 de săli de clasă, cu mobilier și materiale didactice;
– 16 laboratoare de științe (fizică, chimie, biologie/ multidisciplinare), cu mobilier și materiale didactice, precum și cu echipamente digitale;
– 67 de cabinete pe discipline, cabinete de asistență psihopedagogică și săli de sport, cu mobilier, materiale sportive și echipamente digitale;
– 6 ateliere de practică, cu materiale și echipamente de specialitate, inclusiv pe componenta digitală, în conformitate cu precizările din Standardele de pregătire profesională în vigoare, asociate calificărilor profesionale școlarizate. – A PRECIZAT CRISTIAN STAN, PRIMARUL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE.