O CLĂDIRE MONUMENT ISTORIC S-A PRĂBUȘIT ÎN BUCUREȘTI! REACȚIA MINISTERULUI LUCRĂRILOR PUBLICE!

Comunicat de presă

În data de 28.10.2020, în jurul orei 23.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a înștiințat Inspectoratul de Stat în Construcții – I.S.C. cu privire la prăbușirea unei clădiri părăsite din centrul Capitalei (str. Iuliu Barasch, zona Unirii), imobil încadrat în lista monumentelor istorice.

La fața locului s-a deplasat inspectorul general al I.S.C. pentru analizarea situației create și dispunerea urgentă a măsurilor de punere în siguranță.

Din primele observații s-a constatat că imobilul în cauză nu a afectat clădirea învecinată, aceasta fiind independentă; s-a dispus împrejmuirea zonei și urmează ca I.S.C. să demareze procedurile legale, respectiv dispunerea unei expertize tehnice întocmite de un expert tehnic atestat, care să stabilească soluțiile tehnice necesare a fi luate pentru demolarea completă a imobilului astfel încât să nu fie afectate și vecinătățile.

Compartimentul Comunicare și Relații Mass-Media