„OAMENII AJUTĂ OAMENI!”, LA TÂRGOVIȘTE! – CAMPANIE UMANITARĂ PENTRU REFUGIAȚII DIN UCRAINA!

De două nopți mi se derulează prin fața ochilor imaginea neverosimilă a cozilor kilometrice de la granițele României. Mame disperate cu copii în brațe, care-și abandonează mașinile, epuizate după zeci de ore de așteptare în vamă, și pleacă pe jos. Vin în România fără să privească în spate. Căci „în spate” e oribil. E război, cel mai urât cuvânt din lume.
Am privit de multe ori dramele prin distanțarea oferită de ecranul televizorului. Acum, tragedia acestor oameni este aici, lângă noi. Și nu mai putem doar să privim.
Împreună cu reprezentanții Crucii Roșii, filiala Dâmbovița, am decis să organizăm și la Târgoviște campania umanitară: „OAMENII ajută OAMENI”, pentru a veni în sprijinul refugiaților din Ucraina. Este amplasat un cort în Piața Tricolorului, lângă Consiliul Județean, orar de funcționare 10.00-14.00, unde sunt acceptate donații: alimente neperisabile, ambalate; produse de igienă personală;pături, lenjerii;
Pot fi donați și bani, accesând site-ul https://crucearosie.ro/.
Donațiile pot fi făcute și la sediul Crucii Roșii, filiala Dâmbovița, din Târgoviște, strada Alexandru Ioan Cuza, nr. 1.
Nu pot decât să vă spun de pe-acum: Mulțumesc! – a precizat Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.