Acestea sunt rezultatele răspunsurilor la chestionarul realizat de FACIAS, în cadrul Proiectului „Pacient român – legi juste și transparență maximă”. Cercetarea s-a realizat în perioada 15 iulie-15 august, in mediul online.
Majoritatea covârșitoare a celor care au răspuns la chestionar doresc un sistem de sănătate transparent, în care accesul pacientului la informație să fie facil. De asemenea, pacienții consideră că informațiile legate de costurile tratamentelor, sumele cotizate pentru asigurări și modul în care acestea sunt cheltuite trebuie să fie ușor accesibile, la orice oră.
FACIAS, conform scopului statutar, dar și prin activitatea sa constantă din ultimii 14 ani, apără drepturile cetățenilor și urmărește asigurarea transparenței în funcționarea instituțiilor statului, ca principiu al democrației și statului de drept.