În baza probatoriului administrat, față de cele patru persoane, cu vârste cuprinse între 36 și 44 de ani, din Târgoviște, cercetate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pentru săvârșirea infracțiunilor de camătă și șantaj, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
În urma perchezițiilor, din locuințele celor în cauză au fost ridicate înscrisuri, telefoane mobile, o armă neletală, 17.260 de lei, 2.495 de euro, 340 de lire sterline, 110 franci elvețieni, precum și alte mijloace de probă.
Pe parcursul zilei de astăzi, 14 februarie, persoanele cercetate vor fi prezentate magistraților pentru dispunerea unor măsuri preventive.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.
Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Link știre inițială: https://db.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/investigatii-derulate-de-politisti-sub-coordonarea-procurorului-de-caz-pentru-documentarea-activitatii-infractionale-a-unei-grupari-din-targoviste1739520723