PENITENCIARUL GĂEȘTI – 10 ANI DE LA ÎNFIINȚARE

Penitenciarul Găești s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare, celebrând, în acest an, pe data de 6 decembrie 2022, 10 ani de la înființare, deschizându-și astfel porțile pentru parteneri și pentru vizitatori, în rândul elevilor și al rudelor angajaților unității.

Cu această ocazie, în zilele de 6 și 7 decembrie, unitatea noastră a desfășurat o serie de activități, astfel:

  • O festivitate omagială, prilejuită de aniversarea unui deceniu de activitate.

Cu această ocazie, am făcut o scurtă incursiune în istoria unității, prezentându-ne și activitatea, în special cea din ultimul an.

Festivitatea a beneficiat atât de prezența polițiștilor de penitenciare în activitate, cât și de prezența foștilor lucrători ai unității. De asemenea, au fost prezenți delegați din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor și reprezentanți ai instituțiilor colaboratoare.  În virtutea recunoștintei purtate pentru întreaga carieră, conducerea Penitenciarului Găești, a înmânat diplome de excelență foștilor directori, respectiv directori adjuncți care, în diferite perioade de timp, au asigurat comanda unității. Totodată, 4 polițiști de poliție penitenciară, au fost avansați în gradul profesional următor, înaintea împlinirii stagiului minim în grad, ca urmare a activității profesionale desfășurate până în prezent.

  • Ziua porților deschise

Penitenciarul Găești și-a deschis porțile pentru a fi vizitat de către elevii de liceu din orașul Găești și de către rudelor angajaților unității.

Activitatea s-a desfășurat în parteneriat cu Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița, marcând, totodată, o nouă întânire în cadrul Proiectului de prevenire a delicvenței juvenile “Dincolo de aparențe”.

Proiectul și-a propus, pe de o parte îmbunătățirea percepției comunității cu privire la instituția penitenciară, iar pe de altă parte, valorificarea experienței de viață a deținuților, prin conștientizarea de către comunitate, a efectelor negative pe care le are încarcerarea asupra individului, precum și a importanței prevenției în combaterea criminalității.

  • O zi în penitenciar”

Activitatea s-a desfășurat în parteneriat cu Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgovişte, vizând sensibilizarea tinerilor în vederea exercitării unui spirit civic responsabil şi a prevenirii delincvenţei.

În cadrul acestei activități, 5 studenți ai Universității “Valahia” din Târgoviște, au avut posibilitatea să experimenteze ce presupune o zi în penitenciar. Ziua a început cu escortarea la penitenciar a grupului de participanţi, de către polițiștii de la IPJ Dâmbovița, continuând în penitenciar cu amprentarea, fotografierea, întocmirea fişei de cameră, percheziţia, preluarea obiectelor interzise, examenul medical sumar, luarea prânzului în camera de deţinere, precum și activităţi în diverse locaţii din cadrul penitenciarului (sală de clasă, bibliotecă, sală de sport, capela unității, curte de plimbare, etc), specifice programului zilnic al deținuților.

Deschizându-și porțile, Penitenciarul Găești a vizat responsabilizarea tinerilor în luarea deciziilor proprii, consolidarea informaţiilor corecte privind privarea de libertate şi condiţiile reale de viaţă din penitenciar, precum și sensibilizarea în ceea ce priveşte valoarea libertăţii.