Ioan Alexandru Brătescu-Voinești s-a născut la Târgoviște în ziua de 1 ianuarie 1868, fiind declarat de tatăl său, Nicolae Brătescu, în cea de-a treia zi din an. Mama sa se numea Alexandrina și era fiica pașoptistului Ioan Voinescu. Primii pași în domeniul studiului au avut loc la Școala Primară Nr. 2 din Târgoviște. Gimnaziul și liceul le-a urmat la București, fiind unul dintre absolvenții Liceului “Sfântul Sava”, perioada 1883-1887. În 1881 a publicat prima sa poezie în ziarul “Armonia”, iar în 1890 a debutat în revista „Convorbiri literare”. A absolvit Facultatea de Drept, s-a înscris în Baroul Avocaților din București și la cel din Târgoviște. A funcționat ca magistrat în orașele București, Craiova și Pitești. A colaborat și cu revista „Viața Românească”, „Viața Literară”, a editat ziarul “Dacia” și a condus revista de cultură „Lamura”.

În paralel a publicat numeroase volume de proză, pentru care a fost premiat și ale membru al Academiei Române. A activat și în lumea teatrului, atât ca autor al unor piese de teatru, cât și ca director al Teatrului Național din București, funcție deținută în două rânduri. Din păcate, finalul carierei a fost umbrit de alunecarea sa spre ideologiile de dreapta, publicând în 1938 și 1942 lucrările Huliganism(1938) și Germanofilie (1942), considerate fără valoare literară. S-a stins din viață în ziua de 14 decembrie 1946, în locuința sa din București. A lăsat în urmă scrieri deosebit de valoroase, unele dintre acestea fiind ilustrative pentru atmosfera din Târgoviștea de la finele secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea. Iată propria mărturie despre orașul în care s-a născut:
“Așadar, sunt născut la Târgoviște, în anul 1868. Târgoviștea, fostă capitală, e un orășel urât, plin de ruine, cu mii de ciori și cucuvăi, dar cu împrejurimi încântătoare. Înspre miazănoapte, la o îndepărtare de vreo 2 km, sunt dealuri minunate cu vii, pe culmea cărora stă de strajă Mănăstirea Dealului; iar în fundul zării, coamele munților, cu niște spinări de animale uriașe, care dorm în aburii albăstrii.
Târgoviștenii sunt oameni ca toți oamenii, nici mai buni, nici mai răi. Îmi aduc aminte că, în copilăria mea, îi auzeam vorbind de boieri și ciocoi. Era la ei, locuitorii fostei capitale, un fel de mândrie, care îi făcea să se socotească boieri și să considere de ciocoi și fanarioți pe cei din București.
Deși la Târgoviște se născuse Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Enăchiță Văcărescu, Cârlova, mediu intelectual nu exista. Alexandru Vlahuță, care prin 1883-1884 era profesor la Târgoviște, a caracterizat-o prin următorul catren:
Târgoviștea măreață, a României fiică,
Și loc de reședință în poale de Carpați,
Nimic nu-ți mai rămâne din gloria antică
Decât țuică de prune, ruine și-avocați.
Cine erau ascendenții mei? Mama tatălui meu, Luxița Brătescu, pe care n-am apucat nici pe soțul ei, pitarul Niculae Brătescu, era o femeie învățată care, pe la începutul veacului trecut, vorbea franțuzește, nemțește și grecește și cânta bine la pian. Multă vreme am păstrat un volumaș, dispărut din nenorocire în timpul războiului, care cuprindea dialogurile lui Platon în grecește, pe marginea căruia erau însemnări în franțuzește scrise de mâna bunicii mele, Luxița Brătescu.
Dinspre partea mamei, tatăl ei, Ion Voinescu I, fost director al școalei militare, fost aghiotant al lui Vodă Știrbey, fost Prefect al Poliției Capitalei la 1848, era un om care, pe lângă cariera de militar, se îndeletnicea și cu literatura. Era bun prieten al lui Heliade Rădulescu și al lui Grigore Alexandrescu. Între poeziile acestuia din urmă este una dedicată bunicului meu, Maiorul Voinescu I, traducătorul romanului Corina sau Italia al doamnei Stael și al altor scrieri literare.
Mama era, deci, fiica fostului aghiotant domnesc, căsătorită cu boiernașul de provincie Alexandru Brătescu. Cu amintirea rolurilor sociale pe care le jucase tatăl său, ea ar fi dorit ca tata să intre în politică, dar tată-meu avea pentru această îndeletnicire o profundă aversiune. Tată-meu era un pătimaș grădinar. Curtea caselor noastre părintești din Târgoviște avea în stânga o grădină de flori, cu seră, în dreapta o grădină enormă de zarzavaturi și cu pomi roditori. Tot timpul când nu era la moșie sau la vie, tată-meu și-l petrecea în cele două grădini, altoind, presădind, plivind și îngrijind de flori.

Continuarea acestui articol este disponibilă la acest link : https://turnul-cetatii.ro/targovistea-vazuta-prin-ochii-scriitorului-ioan-alexandru-bratescu-voinesti/