PESTE 100 DE MII DE DÎMBOVIȚENI S-AU AUTORECENZAT!

Stadiul autorecenzării  și autorecenzării asistate pentru Recensământul Populației și Locuințelor în județul Dâmbovița 

În prima lună (14 martie – 13 aprilie 2022) a perioadei de autorecenzare si autorecenzare asistată au fost completate 104147 chestionare la nivelul județului Dâmbovița, dintre care , 27840 au fost completate în mediul urban (26,7%) și 76307 pentru mediul rural (73,3%).

Județul  Dâmbovița se situează pe locul 12 , după numărul formularelor completate, în ierarhia județelor.

Situația în mediul urban  se prezintă astfel: cele mai multe chestionare au fost completate în  municipiul Târgoviste cu un număr de 13843 chestionare, urmat de orașul Pucioasa cu 4639 chestionare, municipiul Moreni cu 2999 chestionare, orașul Găești cu 2737 chestionare, orașul Titu cu 1656 chestionare, orașul Fieni cu 1356 chestionare și  orașul Răcari cu 610 chestionare.

În mediul rural, primele cinci unități administrativ teritoriale din punct de vedere al numărului de chestionare completate sunt următoarele: Răzvad cu 2578 chestionare, Comișani cu 2404  chestionare, Hulubești cu 2325 chestionare, Voinești cu 2219 chestionare, Glodeni cu 2000 chestionare,.

Din numărul total de  chestionare completate, numai 24,6% sunt chestionare completate individual, iar  75,4 % chestionare completate cu sprijinul unui recenzor ARA.

Dorim să reamintim cetățenilor că perioada de autorecenzare si autorecenzare asistata continuă până în data de 15 mai.  Le mulțumim pe această cale celor care au înțeles importanța recensănântului, dând dovadă de spirit civic, prin implicare directă în completarea chestionarului on-line.

Situația zilnică a autorecenzării pe județe se poate descărca de pe site-ul recensământului la adresa https://www.recensamantromania.ro/situație-autorecenzare/.

Reamintim cetățenilor că pe  site-ul Direcției Județene de Statistică la adresa: https://www.recensamantromania.ro/puncte-de-autorecenzare-asistată/ se poate consulta lista locațiilor pentru Autorecenzare Asistată .

Pentru informații detaliate privind desfășurarea RPL2021 vă rugăm să consultați https://www.recensamantromania.ro/ (site pe care se găsește PLATFORMA DE AUTORECENZARE).

 

 

                                                      Director Executiv,

  Brezeanu Elena