POLIȚIȘTI ÎN ACȚIUNE! REZULTATELE ACȚIUNILOR DE CONTROL

Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

La data de 9 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat să acționeze misiunile pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice, prevenirea faptelor antisociale, combaterea infracționalității și asigurarea unui climat de ordine publică.

Polițiștii au fost prezenți pe sectoarele de drum intens circulate pentru a asigura fluența traficului rutier, precum și în zonele de interes, fiind organizate 7 filtre pe raza întregului județ.

În cadrul misiunilor desfășurate, au fost legitimate peste 251 de persoane, controlate peste 79 de autovehicule și testați 84 de șoferi pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 30.000 de lei, dintre care 108 au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, iar 39 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

De asemenea, polițiștii rutieri au avut în atenție identificarea conducătorilor auto care pot pune în pericol siguranța traficului, astfel, în urma activităților desfășurate, fiind retrase 5 certificate de înmatriculare și reținute 7 permise de conducere, dintre care 2 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe

La data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 23:10, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște au oprit pentru control, pe raza municipiului, un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani, din Târgoviște.

În urma testării șoferului cu mijloacele din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana respectivă fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Conducătorii auto care efectuează transport școlar, în atenția polițiștilor

În dimineața zilei de ieri. 9 ianuarie a.c., polițiștii de la rutieră au organizat o acțiune pentru creşterea siguranţei elevilor, prin reducerea riscului de producere a accidentelor rutiere în care ar putea fi implicate autovehiculele special destinate transportului școlar.

Polițiștii au verificat documentele şi avizele necesare efectuării transportului de elevi, deţinerea permisului de conducere valabil pentru tipul de vehicul, valabilitatea inspecţiei tehnice, precum şi a asigurării obligatorii de răspundere civilă.

În plus, aceștia s-au asigurat că toți pasagerii poartă regulamentar centurile de siguranță.

Totodată, conducătorii auto opriți pentru control au fost testați cu aparatul etilotest pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice.