Polițiștii sunt alături de tineri și pe parcursul vacanței de vară

În perioada 13-17 august a.c., polițiștii din cadrul Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei de la Biroului Siguranță Școlară, împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Ploiești, au organizat activități informativ-preventive în taberele de vară din județ.

În cadrul sesiunilor, polițiștii au discutat cu tinerii despre faptele de violență sau bullying, modalitățile de prevenire a acestora, despre traficul de persoane, consumul de substanțe interzise, pericolele la care se expun în mediul online, dar și despre cele mai importante reguli de circulație pe care trebuie să le cunoască orice participant la traficul rutier.

Totodată, tinerii au fost informați cu privire la noile modificări legislative referitoare la faptul că șoferii vor fi condamnați la închisoare cu executare în cazul în care comit un accident soldat cu decesul victimei, în timp ce se află sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără a deține permis de conducere.

De asemenea, polițiștii le-au reamintit acestora că în situația în care o persoană conduce un autovehicul fără a deține un permis de conducere, fapta acesteia constituie infracțiune. – INFORMEAZĂ IPJ DÂMBOVIȚA