Muzeul Național Peleș invită publicul vineri, 10 mai 2026, de la ora 13:00, în Sala Mare de Concerte a Castelului Peleș, la evenimentul cultural „Portretizându-l pe rege”, organizat cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la urcarea pe tronul României a regelui Carol I de Hohenzollern–Sigmaringen.
Manifestarea aduce un omagiu fondatorului României moderne prin artă și patrimoniu, reunind lucrări grafice și picturale dedicate monarhului și marcând, totodată, un moment important în promovarea dialogului dintre istorie și creația artistică contemporană.
Evenimentul va fi deschis de prof. univ. dr. Ioan Opriș și dr. Narcis Dorin Ion, directorul general al Muzeului Național Peleș.
În cadrul întâlnirii vor fi prezentate lucrări de referință, printre care gravura realizată de Gabriel Popescu ce îl înfățișează pe regele Carol I, alături de două portrete ale suveranului – o pictură și o xilogravură realizate de artistul Răzvan Caratănase, comandate și finanțate de avocatul George Șerban, care vor fi donate ulterior muzeului.
Evenimentul din 10 mai vine ca o încheiere simbolică a expoziției „De la Dürer la Goya – Capodopere ale graficii europene”, coordonată de av. George Șerban și curatoriată de dr. Alexandru Chituță (Muzeul Național Brukenthal). Expoziția, care se va închide în aceeași zi, a propus un amplu dialog între arta clasică și cea contemporană, reunind lucrări semnate de mari maeștri ai artei europene, precum Albrecht Dürer, Rafael, Tițian, Leonardo da Vinci, Rembrandt van Rijn, Peter Paul Rubens, Francisco Goya și mulți alții, din colecția privată a lui George Șerban.
Colaborarea dintre Alexandru Chituță și George Șerban a generat în timp proiecte expoziționale de referință, în care marii maeștri ai artei europene au fost puși în dialog cu artiști contemporani. Astfel, în expoziții anterioare precum „Goya și Dali, Blestemul războiului” sau „Brukenthal 300. Un om, un muzeu, o istorie”, au fost realizate portrete contemporane semnate de artiști precum Florin Stoiciu și Sofia Frankl, consolidând legătura dintre patrimoniul clasic și expresia artistică actuală.
Evenimentul de la Castelul Peleș se anunță astfel nu doar o comemorare istorică, ci și o celebrare a continuității culturale și a dialogului artistic dintre epoci.








