PROF. RĂZVAN VIȘAN: MEDITAȚII GRATUITE LA GEOGRAFIE PENTRU BACALAUREAT

Meditații gratuite pentru pregătirea examenului bacalaureat! Profesorul de geografie Răzvan Vișan anunță elevii interesați din zona Nucet, Cazaci și Ilfoveni că pot participa la lecțiile gratuite oferite de el pentru cei care susțin disciplina Geografie la Bacalaureat. Acesta speră ca exemplul lui să fie urmat de cât mai mulți profesori.

Trăim o perioada grea, care ne pune la încercare din mai multe privințe: economic, geopolitic, climatic etc.
Nu vreau ca aceasta perioada sa aibă și mai multe efecte negative asupra elevilor, cu atât mai mult cât aceștia au fost o lunga perioada de timp in școala online, astfel ca vin in sprijinul lor in măsura in care pot.
Am considerat educația ca fiind printre cele mai importante sisteme ale unei societăți si nu vreau ca, după doi ani de pandemie, evoluția elevilor sa stagneze.
Din acest motiv, ma angajez voluntar in a oferi sprijin si îndrumare tuturor elevilor de liceu de pe raza comunei Nucet care susțin BAC-ul la geografie. 
Oricine dorește, îmi poate scrie, iar totul este din pură pasiune și fără a percepe vreun cost. Pas cu pas, evoluăm spre o Românie mai educată, mai putin influențabila din punct de vedere negativ si mai puțin coruptă, numai prin sprijinul fiecăruia dintre noi!
Nimic, niciodată, nu poate opri procesul de dezvoltare al copiilor!
Vă aștept să evoluăm împreuna!- a precizat prof.Răzvan Vișan.💚