Și în acest an, studenții secției Automatică au impresionat prin lucrările și temele pe care le-au ales, pentru obținerea diplomei de inginer. Multe dintre realizările lor își vor găsi aplicare la scară industrială.
Universitatea Hyperion a fost înfiinţată în 1990 odată cu Fundaţia Universitară Hyperion, ca asociaţie cultural ştiinţifică, neguvernamentală, apolitică, de tip non-profit, cu un număr iniţial de 5 facultăţi.
În prezent, Universitatea are în structura sa 17 programe de studii de licenţă (specializări) şi 16 programe de masterat acreditate, acoperind o paletă largă de domenii și specializări în concordanță cu cerințele pieței muncii (de la științe socio-umane și arte până la cele exacte și inginerești).
Dispunând de o maximă mobilitate și flexibilitate, Universitatea Hyperion prezintă cea mai dinamică și rapidă adaptare a curriculei și metodicii la cerințele actuale și beneficiază de contribuţia didactică şi ştiinţifică a unui corp profesoral competent, alcătuit din cadre didactice şi prestigioşi oameni de ştiinţă şi cultură, specialişti în diferite ramuri ale ştiinţelor exacte şi inginereşti, ştiinţelor economice, juridice, sociale, politice şi ale comunicării, ştiinţelor educaţiei și psihologiei, ştiinţelor umaniste şi ale naturii, artelor (artele spectacolului de teatru, cinematografie şi media).
PROCESUL DIDACTIC
Întregul proces de pregătire universitară este proiectat pe baza unor planuri de învăţământ moderne, care țin pasul cu avansul științific și tehnologic, corelate cu planurile de învăţământ internaționale și conforme cerințelor ARACIS.
Temeinica pregătire de specialitate a studenţilor Universităţii Hyperion din Bucureşti rezultă şi din procentul de peste 90% al absolvenţilor care au promovat examenele de licenţă și de un număr de peste 30.000 de licenţiaţi care au fost angajați în cele mai diverse domenii de activitate, precum şi în învăţământul preuniversitar şi universitar, în institute de cercetare, administraţie, instituţii financiare şi social-culturale, media, etc, apreciați pentru competența și rigurozitatea care le-a fost cultivată la Universitatea Hyperion. De altfel, obiectivul principal al instituției îl reprezintă creșterea gradului de absorbție al absolvenților pe piața muncii de la 90% la 100%.
DOTĂRI ȘI FACILITĂȚI
Universitatea dispune de un campus universitar modern, poziționat în zona centrală a Capitalei, cu laboratoare didactice şi de cercetare dotate după cele mai înalte standarde, redacție de ziar – HyperFlash, Birou de presă, studiouri de televiziune HD şi ultra HD, studio radio – RadioFxNet, săli de teatru și de conferințe cu posibilitatea de transmisie live pe streaming online, cămin studențesc, terenuri și sală de sport.
Universitatea Hyperion are o televiziune proprie – Hyp TV, în care studenții au posibilitatea să facă practică, realizând materiale video de promovare ale celor mai importante evenimente culturale și științifice interne, cât și în cadrul parteneriatelor media cu Muzeul Cotroceni, Muzeul Satului, Muzeul Literaturii, Muzeul de Istorie, Institute culturale (ICR, Cervantes, Italian, Francez, Polonez), Institutul de Psihologie, Cercul Militar Național, Casa Regală a României, teatre (Masca, Metropolis, Evreiesc de Stat, Notara, etc.) companii multinaționale, Primăria București și Primăria Sectorului 3, AMPT, Biblioteca Națională, diverse televiziuni, edituri, librării și alte instituții importante.
Studenţii Universităţii Hyperion din Bucureşti participă activ la concursuri de specialitate în ţară şi străinătate unde obţin premii importante, fac specializări în Japonia şi Italia, desfășoară activități în cadrul mai multor proiecte europene și companii private sau în cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare Hyperion care cuprinde mai multe departamente, în corespondenţă cu profilurile facultăţilor Universităţii.
ACTIVITĂȚI ȘTIINȚIFICE ȘI CULTURAL – ARTISTICE
Comunicările științifice și conferinţele internaţionale organizate, în fiecare an, la un nivel ştiinţific ridicat, au un impact amplificat prin intermediul dotărilor de broadcasting de ultimă oră, la realizarea cărora au colaborat departamentele de inginerie, informatică, jurnalism, regie film şi TV.
Anual, se organizează sesiuni de comunicări ştiinţifice, conferințe internaționale, masterclassuri , workshopuri, festivaluri internaționale de teatru și de film, la care participă atât profesori și studenţi ai Universității Hyperion, cât și invitați din alte instituții. Comunicările sunt publicate în volumele intitulate „Comunicările Hyperion” sau în “Analele Universităţii Hyperion”, care apar anual încă din 1991.
În anul 2008, a fost organizată prima Conferinţă Internaţională în domeniile Econophysics, New Economy and Complexity, eveniment care, sub acronimul ENEC, s-a reeditat în luna mai a fiecărui an. Lucrările prezentate au fost tipărite în Proceedings ale Conferinţelor, bucurându-se de o largă apreciere internaţională.
Universitatea Hyperion editează, împreună cu Fundaţia Universitară Hyperion, manuale şi tratate universitare, precum The Hyperion Scientific Journal, The Hyperion International Journal of Econophysics and New Economy, revista Hypercultura, ziarul online HyperFlash al Facultăţii de Jurnalism, revista Romanian Journal of Psychological Studies (RJPS), cărora li se alătură volumele de comunicări ştiinţifice ale facultăţilor.
De asemenea, Universitatea participă activ la acţiunile ştiinţifice organizate de Fundaţia Universitară Hyperion sau de alte instituţii cultural-ştiinţifice şi de învăţământ din ţară şi străinătate.
Prin intermediul editurilor VICTOR și HYPERION XXI au fost tipărite peste 500 de titluri de cărţi şi tratate universitare necesare studenţilor, în tiraj total de circa 300.000 de exemplare, elaborate de cadre didactice sau de cercetători care lucrează în Universitatea Hyperion din Bucureşti.
AVANSUL TEHNOLOGIC
Universitatea Hyperion dispune de cele mai performante Cursuri și tutoriale online de concepție proprie din domeniile HiTech și IoT, vizualizate în peste 150 de țări, pe canalul Youtube: HTTPS://WWW.YOUTUBE.COM/CHANNEL/UCGEGIQ3_AUL7K8RGNOLXZ3W.
Universitatea Hyperion este prima și singura instituție de învățământ din România care organizează Curs de pilotaj cu drone comerciale, în scopul utilizării acestora în numeroase domenii cu aplicații multiple. Cursanții beneficiază de personal calificat, cu experiență îndelungată în industria UAV (Unmanned Aircraft Vehicle), având astfel oportunitatea de a învăța direct de la experți care cercetează, proiectează și construiesc drone, utilizând microcontrolere ARM.
Pe măsură ce industria dronelor a avut parte de o continuă expansiune datorită numeroaselor avantaje oferite, cererea de personal calificat pentru operarea acestora a crescut considerabil în ultimii ani.
Cursul vine în întâmpinarea celor care își doresc să piloteze o dronă sau desfășoară numeroase activități tehnice în locuri greu accesibile, multicopterele oferind soluția optimă pentru reducerea timpului acordat intervențiilor și eliminarea eventualelor riscuri cauzate de lucrul în zone de hazard.
COLABORĂRI PRESTIGIOASE
Din anul 1999, Universitatea Hyperion din Bucureşti a început participarea la programele finanţate de Comunitatea Europeană: Leonardo da Vinci şi Socrates, PHARE, PC-6, PC-7, POSDRU, ERASMUS+, Parlamentul European etc.
Universitatea Hyperion a promovat şi continuă să promoveze relaţii de colaborare cu instituţii de învăţământ superior şi de cercetare din ţară şi din străinătate, precum: Hirosaki din Japonia, „La Sapienza”, Università degli Studi di Reggio Calabria, Conservatorul Regal din Mons – Belgia, University of Salerno şi Universitatea din Milano, Waseda University, Tokyo University of Technology, Universitatea Sichuan din China, Universitatea SIAM din Bangkok (Thailanda), HTMI – Hotel and Tourism Institute of Management din Elveţia, Academia Naţională de Telecomunicaţii din Odessa (ONAT) Ucraina și altele.
Universitatea Hyperion din Bucureşti este membru fondator al Forumului Universităţilor Europene, cu sediul la Universitatea „La Sapienza” din Roma, membru fondator al Reţelei Interuniversitare Europa-Asia, membru al Universităţii fără frontiere (Paris), membru al Academiei Internaţionale de Personal (Kiev), Ucraina, care funcţioneaza sub egida Consiliului Europei şi a UNESCO, membru al Clubului Rectorilor din Europa (CRE) și din aprilie 2018 a aderat la Federația pentru Educație în Europa (FEDE).
Astfel, datorită activităţii continue şi a rezultatelor notabile pe care le-a obţinut, Universitatea Hyperion din Bucureşti şi-a dobândit un binemeritat prestigiu pe plan național și internațional, lucru confirmat și de opțiunile anuale ale tinerilor care aleg să studieze la Universitatea Hyperion.
Prezență online: