PROIECTE DE PESTE 6 MILIOANE DE LEI SE VOR DERULA ÎN COMUNA RĂZVAD PRIN PROGRAMUL JUDEȚEAN DE DEZVOLTARE LOCALĂ

6.292.899,04 lei – aceasta este valoarea celor trei contracte de finanțare pe care președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, le-a semnat astăzi, 13 octombrie 2021, alături de primarul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru, cu prilejul unei vizite de lucru. Contractele se vor derula în cadrul celui mai mare program de dezvoltare locală la nivel județean – PJDL, în perioada 2021 – 2024, coordonat și implementat de Consiliul Județean Dâmbovița în asociere sau parteneriat cu unitățile administrativ-teritoriale.

Cele 3 obiective de investiții sunt:

  • Realizare de branșamente la rețeaua de canalizare a gospodăriilor de pe strada Tudor Vladimirescu, sat Valea Voievozilor (DJ719), comuna Răzvad. Contribuția CJD 790.882,42 lei, valoarea totală a proiectului – 1.964.327,54 lei;

  • Execuția tramei stradale, a șanțurilor de scurgere a apei pluviale și a podețelor de acces la gospodăriile de pe strada Tudor Vladimirescu în satul Valea Voievozilor, comuna Răzvad. Contribuția CJD 1.555.383,87 lei, valoarea totală a proiectului – 3.417.106,87 lei;

  • Construire piste biciclete pe strada Tudor Vladimirescu în satul Valea Voievozilor. Contribuția CJD 388.507,21 lei, valoarea totală a proiectului – 911.464,63 lei.

Președintele CJD, Corneliu Ștefan:Am venit astăzi la Răzvad, alături de colegii mei, doamna vicepreședinte Luciana Cristea, domnul vicepreședinte Antonel Jîjîie, domnul administrator public, Cristian Avanu, dar și alături de cei 7 tineri care fac parte din primul program de internship de la nivelul județului Dâmbovița. Am venit să semnăm 3 contracte importante pentru comuna Răzvad, contracte ce fac parte dintr-un program amplu de dezvoltare a județului Dâmbovița. Nu întâmplător, am venit astăzi la Răzvad. Este singura localitate unde am venit să semnăm aceste contracte, restul au fost semnate la sediul CJD, dar după cum bine știți, 30 septembrie a fost ultima dată până la care s-au depus proiecte pentru PJDL, program unic în România. În cadrul acestui program, situația se prezintă astfel: 31 obiective pentru construirea/modernizarea/reabilitarea drumurilor publice; 5 obiective pentru realizarea/reabilitarea/modernizarea/dotarea unităților sanitare; 4 obiective pentru realizarea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare; 2 obiective pentru construirea/modernizarea/reabilitarea centrelor civice; 4 obiective pentru realizarea/reabilitarea/modernizarea de poduri, pasaje; 9 obiective pentru construirea/amenajarea/reabilitarea bazelor sportive și piste de biciclete; 5 obiective – execuție/modernizare/reabilitare sisteme colectoare ape pluviale și unul pentru realizarea/reabilitarea/modernizarea obiective culturale. Pentru asigurarea fondurilor necesare implementării programului, suma aprobată de către Consiliul Județean Dâmbovița, în anul 2021, este de 58.551.000 lei. După cum bine știți, prin bugetul pe care l-am aprobat în luna aprile, pentru acest an am alocat suma de 20 milioane lei, credite bugetare, Restul sumei o vom aloca în anii 2022, 2023 și 2024, așa cum avem planificarea cu fiecare unitate administrativ-teritorială.”.

Emanuel Spătaru, primarul comunei Răzvad: „Îi mulțumesc domnului președinte Corneliu Ștefan pentru că a acceptat ca astăzi, să marcăm un moment important pentru comuna Răzvad. Prin intermediul acestor proiecte vom face șanțurile, podețele și trotuarele, dar și piste de biciclete pentru tronsonul de drum DJ719, respectiv strada Tudor Vladimirescu. Este o zonă unde am finalizat problema utilităților (apă, gaze, curent, canalizare), motiv pentru care închidem toată zona și va fi un exemplu pentru întreaga comună. O să facem și branșamente pentru fiecare gospodărie în parte pentru că ați văzut, ne confruntăm cu sitații de genul acesta – asfaltăm, betonăm, facem trotuare, după care evident vin oamenii și trebuie să se branșeze la apă, la canal. De data aceasta, am gândit să facem lucrurile cu cap, astfel că, mai întâi de toate vom face

branșamente pentru toate gospodăriiile, după care vom veni cu trotuarele, șanțurile și podețele, dar și pista de biciclete”.

Până la această dată au fost transmise și evaluate 76 de solicitări de finanțare, cu încadrare în majoritatea domeniilor specifice, din care, după procedura de evaluare, au fost aprobate prin hotărâri ale consiliului județean, 61obiective de investiții pentru 41 de unități administrativ-teritoriale.

Valoarea totală a investiției aferente celor 61 de obiective aprobate în cadrul PJDL este de 135.300.629,02 lei, din care contribuția CJD este de 58.217.023,58 lei, iar 77.083.605,44 lei – partea de cofinanțare a  consiliilor locale.

Cu acest prilej, președintele Corneliu Ștefan a adus în atenția reprezentanților mass-media prezenți la evenimentul de la Răzvad și progresul celui mai important proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dâmbovița:

Cel mai mare proiect din județul Dâmbovița finanțat prin POIM are o valoare de aproximativ 450 milioane Euro. Avem astăzi în evaluare lotul 1 și lotul 2, în achiziție publică, sunt deja vizibile în SICAP, avem loturile 4, 5 și 7, iar în maximum două săptămâni o să vedem public loturile 8 și 10 care acum sunt în evaluare la ANRMAP. Valoarea totală a acestor loturi care sunt în diverse stadii de evaluare sau depuneri de oferte este de 44 milioane euro. Am spus din prima zi de președinte al CJD, că nu voi lăsa echipa tehnică din cadrul Companiei de Apă să doarmă. Până la sfârșitul anului vom scoate toate loturile pentru toată valoarea de 450 milioane Euro. În două săptâmâni, vom avea desemnat câștigătorul pentru achiziționarea de echipoamente, cu o valoare de 5 milioane Euro și nu în ultimul rând, cel mai important lot, fără de care nu putem să mergem mai departe – asistența tehnică și managementul proiectului, cu o valoare de 15 milioane Euro. În lotul 10 se află și comuna Răzvad unde ne aflăm astăzi. Până în prezent, am scos cu clauză suspensivă loturile care vizeză doar rețele de apă, iar după semnarea contractului, am putut să scoatem și loturile pentru canalizare”.

Evenimentul de semnare a contractelor de finanțare a fost urmat de o vizită pe șantierul de lucrări de la obiectivul de investiții „Grădiniță cu program prelungit cu două săli în comuna Răzvad”, finanțat din bugetul local, în valoare de aproximativ 4 milioane lei. Stadiul fizic al investiției este de 50%.

Tot astăzi, a fost analizat și stadiul lucrărilor la obiectivul de investiții „Extindere a sistemului de canalizare în satele Valea Voievozilor și Răzvad”, derulat în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL II). Proiectul are o valoare de 13.909.814,84, fiind realizat în proporție de 80%.

Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița