COMUNICAT DE PRESĂ
Zadarnic încearcă premierul Orban – disperat că va fi alungat din funcție – să facă zgomot și să arunce cu fumigene. Timpul său s-a sfârșit. Procedura s-a declanșat și nu poate fi oprită. Astăzi, moțiunea va fi citită în plenul reunit al Parlamentului și apoi, în câteva zile, va urma dezbaterea și votul iminent care va pune capăt celei mai nocive guvernări din istoria ultimilor 30 de ani ai țării.
Nu există niciun temei pentru declanșarea unui conflict constituțional între Guvern și Parlament, așa cum îl evocă premierul Orban, sub pretextul că n-ar fi posibilă depunerea unei moțiuni de cenzură în sesiune extraordinară.
Prevederile constituționale sunt clare:
1.Când se poate depune moțiunea de cenzură?
Oricând, în orice sesiune parlamentară ordinară sau extraordinară, dacă a fost inițiată de cel puțin o pătrime din numărul total al deputaților și senatorilor. Condiție îndeplinită, moțiunea de cenzură a fost semnată de 205 parlamentari ai PSD și a fost depusă luni, 17 August.
2.Poate fi vreo problemă cu lista de semnături a moțiunii de cenzură?
Nicio problemă, de niciun fel. Nu este aplicabil alin 4 al art. 113 din Constituție care precizează că: ”Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114.”
3.Când se prezintă/citește motiunea de cenzură în Parlament?
Răspuns: Birourile Permanente reunite au decis ca moțiunea să fie prezentată în ședință comună, astăzi, de la ora 12:00.
4.Când se dezbate/votează moțiunea de cenzură?
Răspuns: Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Asta înseamnă oricând după 3 zile…poate fi în ziua 4 sau în ziua 14 de la momentul prezentării moțiunii în ședința celor 2 Camere.
5. Mai poate fi oprit/tergiversat cursul moțiunii de cenzură?
Răspuns: NU. Nu există niciun temei legal pentru ca motiunea de cenzură să nu-și urmeze procedura.
PSD Dambovita