PSD salută acordul partidelor din Coaliție cu privire la necesitatea unei intervenții hotărâte din partea Guvernului pentru combaterea creșterii prețurilor la carburanți. În acest sens, PSD solicită ministrului Energiei, Virgil Popescu, să prezinte urgent în Coaliție propunerea de reglementare pentru realizarea acestui obiectiv, fie plafonare, fie altă soluție identificată în acest sens.
Totodată, PSD subliniază că orice întârziere a unei decizii din partea Executivului în această privință afectează grav atât economia națională, cât și puterea de cumpărare a cetățenilor. Din momentul în care Ministerul Energiei a primit sarcina de a prezenta o soluție de legiferare, prețurile la carburanți s-au majorat cu încă aproximativ 0,5 lei/litru. Așadar, nu mai e timp de analize și dezbateri! E nevoie de acțiune! Guvernul trebuie să intervină urgent pentru a pune capăt acestor creșteri de prețuri.
Din perspectiva PSD, stabilirea unui preț maximal la clientul final sau limitarea adaosului comercial pe tot lanțul comercial, de la producător la benzinărie sunt variante care ar trebui discutate de urgență în cadrul Coaliției de guvernare.
Biroul de presă al PSD