RATA ȘOMAJULUI – CEI MAI MULȚI ȘOMERI AU PESTE 55 DE ANI

Comunicat de presă

2,38 % –  rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Dâmbovița în luna Decembrie 2021

La sfârșitul lunii decembrie 2021, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița erau înregistrați 4613 șomeri (din care 2193 femei), rata șomajului fiind de 2,38 %. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 2,39 %, în această lună acest indicator a scăzut cu 0,01 pp.

Din totalul de 4613 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Dâmbovița, 1284 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 3329 erau șomeri neîndemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 742 șomeri provin din mediul urban și 3871 sunt din mediul rural.

Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel:

Grupa de vârstă Stoc la finele lunii
Total 4613
< 25 ani 560
între 25-29 247
între 30-39 636
între 40-49 1081
între 50-55 1044
peste 55 ani 1045

Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Dâmbovița (33,7 %). Cei cu studii primare și fără studii reprezintă 30,7 % din totalul şomerilor înregistraţi. 18,3 % dintre șomerii înregistrați au absolvit liceul sau școala postliceală. Șomerii cu nivel de pregătire profesională reprezintă 13,9 % din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare se regăsesc în proporţie de 3,4 %. Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 933 persoane foarte greu ocupabile, 2860 greu ocupabile, 466 mediu ocupabile, iar 354 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Dâmbovița sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Dâmbovița,  la adresa www.anofm.ro.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița

                           

.