În zilele de 10 și 11 august 2023, la Târgovişte, se vor desfășura ceremoniile legate de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, ale cărui sfinte moaște se află în Catedrala din Târgoviște și care este ocrotitorul Eparhiei noastre.
Acestea vor fi inaugurate, joi, 10 august 2023, ora 18.00, cu Vecernia, ce va fi oficiată pe podiumul din parcul Mitropoliei și, vor continua cu Pelerinajul tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviștei, ce va avea loc prin centrul vechi al Municipiului Târgoviște, cu oprire în două locuri simbolice ale istoricei capitale muntene: la Mânăstirea Stelea și la statuia Sfinților Martiri Brâncoveni, din fața Primăriei orașului.
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon va premia în seara zilei de 10 august 2023, pe cei 19 elevi care au obținut primele locuri la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Religie și a Olimpiadei Naționale interdisciplinare „Cultură și Spiritualitate”, împreună cu cei 23 profesori îndrumători.
Vineri, 11 august 2023, ceremoniile vor fi deschise de oficierea slujbei Utreniei și a Sfintei Liturghii, începând cu ora 7.00, pe un podium special amenajat în vecinătatea Catedralei mitropolitane din Târgoviște, unde se vor afla, spre închinare, până seara târziu, moaştele Sfântului Ierarh Nifon, ale Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu și ale Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.
Cu acest prilej, vor fi premiați cei 21 elevi care au obținut locurile I, II și III la etapa națională a Olimpiadelor și a Concursurilor școlare 2022-2023, precum și celor ce au obținut media 10 la Evaluarea națională și la Bacalaureat, alături de cei 18 profesori îndrumători ai lor.
De asemenea, vor fi lansate cele mai noi volume tipărite de Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei.
La aceste evenimente vor participa ierarhi din țară și din străinătate.
Invităm credincioşii să participe la sărbătoarea ocrotitorului Eparhiei noastre, la Catedrala Mitropolitană, în zilele de joi, 10 august 2023, de la ora 18.00 şi vineri, 11 august 2023, de la ora 7.00.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI