Fiți alături de românii care trăiesc drama facturilor la energie și folosiți pârghiile legale pentru a opri practicile incorecte din piața energiei!
Vă supunem atenției o situație abuzivă care a contribuit în mod decisiv, spun specialiștii, la drama pe care o trăiesc astăzi milioane de români care nu își pot achita facturile la energie electrică.
Potrivit reprezentanților producătorilor de energie electrică, dezastrul prețurilor uriașe ar fi determinat de pasivitatea, sau complicitatea statului față de traderii care au cumpărat energie la prețuri mici și o vând acum la prețuri exorbitante. În lipsa unor condiții pentru intrarea pe piață a acestor traderi, practic, oricine a putut să înceapă să vândă energie electrică.
Astfel, statul a reglementat numai obligația producătorilor de a tranzacționa pe piață, dar nu și pe cea a frunizorilor. Iar energia a fost cumpărată de intermediari, nu de furnizori, care o vând acum la prețuri care îngenunchează românii.
Specula intermediarilor pe piața energiei, care au cumpărat energie ieftină când nu a fost cerere și au revândut-o când cererea a început să crească, a fost posibilă și pentru că statul nu a impus traderilor obligația, nici la gaze, nici la energie de a avea vreo cantitate contractată înainte de a face oferte către clienți.
Statul are mai multe instrumente pentru a putea interveni și sancționa practicile incorecte de pe piața de energie și pentru a-și proteja cetățenii. Cu toate acestea, măsurile concrete, corecte și utile întârzie să apară într-o criză care deja durează de câteva luni.
Domnule prim-ministru,
Potrivit studiilor, înainte de criza facturilor uriașe, o familie din zece trăia sub pragul sărăciei după ce își achita facturile la energie, iar pentru jumătate dintre gospodăriile din România, plata acestor facturi era de-a dreptul o povară. Criza facturilor uriașe nu face decât să adâncească această situație de-a dreptul dramatică.
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), organizație care are ca principal scop apărarea drepturilor cetățenilor împotriva abuzurilor săvârșite de către instituțiile statului, a fost sesizată cu privire la faptul că Statul, prin acțiunile sau inacțiunile sale, devine astfel părtaș la specula de pe piața energiei.
ANRE, o instituție în care angajații sunt răsplătiți cu salarii mult peste media din țară, dovedește în repetate rânduri că este ineficientă și lentă în a reacționa. Demararea controalelor în țară de către ANRE, la câteva luni de la debutul crizei, reprezintă cea mai bună dovadă în acest sens. La fel, Consiliul Concurenței este lipsit de reacție în fața unei situații ce prezintă caracteristicile unei înțelegeri de tip cartel.
În acest context, vă rugăm domnule Prim-Ministru să prioritizați această situație și să corectați cadrul legislativ astfel încât acest comportament abuziv al traderilor să înceteze, iar românii să poată face față acestei perioade grele.
Împotriva Abuzurilor Statului