SERVICIUL JUDEŢEAN ANTICORUPŢIE DÂMBOVIȚA, ACȚIUNE DE INFORMARE DERULATĂ CU INSPECTORATUL PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER

Activitate de educație pentru promovarea integrității

cu reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier

Ca urmare a invitației Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, în data de 20.11.2023, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița au desfășurat o activitate de educație pentru promovarea integrității cu funcționarii publici din cadrul ISCTR – Inspectoratul de Control Județean Dâmbovița.

Cu ocazia activității, funcționarilor publici le-au fost prezentate aspecte cu privire la competența Direcției Generale Anticorupție, infracțiunile de corupție prevăzute de Codul penal şi de legile speciale, consecințele implicării în fapte de corupție, precum și modurile prin care acestea pot fi sesizate autorităților competente.

De asemenea, au fost prezentate exemple concrete din cazuistica DGA și au fost diseminate materiale de informare cu caracter preventiv, cu scopul de a populariza sistemul Call-center anticorupție 0800.806.806.

Reamintim că, la nivel local, DGA este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița, al cărui sediu se află în municipiul Târgoviște, str. G-ral I.E. Florescu, nr. 8, telefon/fax 0245/632870, e-mail dambovita.dga@mai.gov.ro.

SERVICIUL JUDEŢEAN ANTICORUPŢIE DÂMBOVIȚA