Primarul comunei Aninoasa, Vlăduț Niculae are un mesaj de recunoștință față de munca pe care o fac membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Aninoasa, solicitați tot mai des în ultima vreme.
„Ei sunt eroii noștrii, voluntari din cadrul #SVSUAninoasa
Nu a contat faptul că e duminică, sau că fiecare avea deja un program stabilit alături de familie. Nu a contat că e frig și că vin fără obligații, voluntar, pentru simplu fapt că înțeleg cât de multe pagube poate genera un incendiu de vegetație și cât de nociv este pentru flora și fauna noastră!
Acești băieți, coordonați de Alexandru Bucur – Șef SVSU Aninoasa și Vali Coman – administrator public, au reparat inconștiența altora, riscând-și sănătatea și integritatea corporală!
Sunteți un exemplu și meritați tot respectul nostru!” – a precizat Vlăduț Niculae, primarul comunei Aninoasa.