SESIUNEA DE COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE STUDENȚEȘTI „PERFORMANȚĂ ȘI COMPETITIVITATE ÎN SOCIETATEA CUNOAȘTERII”

Facultatea de Științe Economice, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, organizează în perioada 28-29 martie 2024, Sesiunea anuală de comunicări științifice studențești cu titlul „PERFORMANȚĂ ȘI COMPETITIVITATE ÎN SOCIETATEA CUNOAȘTERII”

Evenimentul este derulat sub egida Asociației Facultăților de Economie din România, în parteneriat cu universități de prestigiu din țară, Universitatea de Sudii Economice din București, Universitatea „Petrol-Gaze”din Ploiești, Universitatea „Athenaeum” din București, și Association Universitaire de la Francophonie (AUF).

La această ediție s-au înscris 180 de participanți care vor susține 152de lucrări științifice, în cadrul a cinci secțiuni:

– Economie și dezvoltare durabilă

– Management, marketing, și administrarea afacerilor

– Contabilitate, informatică de gestiune, finanțe bănci

– Master

– Azi elev, mâine student

În deschiderea evenimentului, au luat cuvântul: conf. univ. dr. Maria-Cristina ȘTEFAN, decanul Facultății de Științe Economice, conf. univ. dr. Claudia GILIA, președintele Senatului Universitar, conf. univ. dr.ing. Ioan Corneliu SĂLIȘTEANU, rectorul Universității „Valahia” din Târgoviște, prof. Adriana TUDOSE, inspectorul școlar general al Inspectoratului Județean Dâmbovița și prof. univ. dr. Ion Stegăroiu, decanul de onoare al Facultății de Științe Economice.

Sesiunea de comunicări științifice studențești este un eveniment de tradiție al Facultății de Științe Economice, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, care reafirmă, de la an la an faptul că cercetarea științifică reprezintă o componentă esențială a pregătirii academice, asigurând un cadru optim de dezbateri și dialog.

Felicităm participanții, le dorim succes și le mulțumim pentru implicare!

BIROUL IMAGINE ȘI COMUNICARE