Pe 28 mai 2025, începând cu ora 17:00, Circul Metropolitan București va găzdui un spectacol caritabil organizat de Asociația pentru sprijinirea elevilor, cadrelor didactice și persoanelor cu dizabilități „Pro-Educația” din Pitești. Evenimentul își propune să susțină excelența în educație și să sprijine persoanele cu dizabilități.
Pe scenă vor urca artiști de renume ai scenei românești, interpretând piese nemuritoare: Mioara Velicu, Valentin Sanfira, Steliana Sima, Elisabeta Turcu Juverdeanu, Nina Predescu, Stela Enache, Natalia Guberna, George Rotaru, Nicoleta Lăcătușu, Viorica Chiurciu, Crinu Spătaru, Loredana Streche, Maria Pana, Robert Chelmuș și Emilia Dorobanțu. Spectacolul va fi prezentat de actrița Doina Ghițescu.
În cadrul evenimentului, vor fi premiați elevi și studenți cu performanțe deosebite la concursuri și olimpiade naționale, precum și în domeniul artistic, din județele Argeș, Vâlcea, Dâmbovița, Gorj, Ilfov și București. De asemenea, se dorește sprijinirea unui student eminent din București, originar din Argeș, care se confruntă cu probleme grave de sănătate.
Organizatorii invită publicul să participe în număr cât mai mare la acest eveniment și să se alăture demersurilor de susținere a educației și a persoanelor cu dizabilități.
Biletele sunt disponibile pe www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet.
Vino și tu să dăruiești speranță prin artă!








