Stațiunea Mamaia, povestea care continuă: o expoziție despre eleganța de altădată, adusă în hotelurile de azi

În sunetul valurilor și în nostalgia începuturilor de sezon, Mamaia își spune din nou povestea. Cu ocazia aniversării a 120 de ani de la naștere, Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța, în parteneriat cu Asociația Dobrogea 150, lansează o
expoziție specială care readuce la viață farmecul de odinioară al stațiunii. Expoziția a debutat în minivacanța de 1 Mai, marcând simbolic startul sezonului estival, chiar în locul unde, de generații, începe vara românilor. Primele gazde ale acestui demers sunt Hotel Malibu, Hotel Iaki și Hotel Nyota, spații care devin, pentru oaspeți, adevărate ferestre
către trecut.
Pe parcursul întregului sezon estival, expoziția va avea un caracter
itinerant, urmând să fie găzduită de mai multe hoteluri din stațiunea
Mamaia, pentru a aduce istoria destinației cât mai aproape de turiști.
Fiecare etapă a proiectului va include și momente de prezentare
dedicate publicului, în format de vernisaj, susținute de un specialist
care va oferi context istoric și detalii despre evoluția stațiunii Mamaia
și patrimoniul său arhitectural și turistic.
Imagini rare, povești uitate și momente definitorii recompun istoria
unei stațiuni care s-a născut în 1906, într-un context festiv și plin de
speranță, devenind rapid una dintre cele mai iubite destinații de la
malul mării . De la eleganța interbelică la efervescența anilor ’60,
expoziția surprinde transformările care au făcut din Mamaia un
simbol al vacanțelor românești.
Fiecare panou este o invitație la visare: plaje animate de umbrele
elegante, clădiri emblematice, turiști de altădată și începuturile unei
tradiții care continuă și astăzi.

„Mamaia nu este doar o destinație, este o emoție care se transmite
din generație în generație. Prin această expoziție, ne dorim să le
oferim turiștilor nu doar o vacanță, ci o conexiune autentică cu
istoria locului. Anul aniversar al celor 120 de ani este momentul
perfect să ne reamintim de unde am plecat și să celebrăm ceea ce
am devenit.”, a declarat George Măndilă, Președinte OMD Mamaia
Constanța.
Expoziția este gândită ca un traseu cultural neconvențional, integrat
chiar în hotelurile stațiunii, acolo unde poveștile trecutului se
întâlnesc cu energia prezentului.
OMD Mamaia Constanța își reconfirmă, prin această inițiativă, rolul
activ în promovarea și valorizarea identității stațiunii, nu doar ca
destinație de vacanță, ci ca spațiu cu o istorie bogată și o
personalitate distinctă. Prin proiecte care îmbină cultura, turismul și
experiența autentică, organizația contribuie la consolidarea imaginii
Mamaiei ca destinație modernă, dar profund conectată la rădăcinile
sale.
Dep. Comunicare OMD Mamaia Constanța

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here