„Copilăria…n-o vom uita…”
Şi pentru a le oferi clipe de neuitat copiilor dintr-un centru de plasament, polițiștii argeşeni, împreună cu reprezentanţii D.G.A.S.P.C. Argeş, au pus la cale o mică supriză dulce pentru aceştia, de Ziua Internaţională a Copilului.
Copilăria este ca o floare gingaşă, care trebuie îngrijită şi protejată de pericolele din afară.
Astfel, rolul nostru, al instituţiilor, este de a proteja aceşti copii, de a contribui activ la dezvoltarea şi educarea lor, arătându-le ce e rău şi ce e bine.
Pentru orice copil, copilăria ar trebui să însemne veselie, bucurie, armonie, iubire, prietenie, începuturi, curiozități, educație, descoperiri…
Am încercat să aducem toate acestea în sufletul copiilor din cadrul D.G.A.S.P.C. Argeş şi, de ziua lor, le-am organizat o petrecere.
Plini de voioşie, copiii au dansat, au cântat, s-au prins în jocuri distractive şi s-au delectat cu suprizele dulci.
De asemenea, poliţiştii din cadrul Compartimentului Analiză şi Prevenire a Criminalităţii le-au reamintit copiilor câteva sfaturi pentru siguranţa lor, dezbătând teme precum: prevenirea violenței, a siguranței pe internet,regulile de circulaţie şi altele.
În speranța că, prin micile noastre gesturi, am reușit să le facem această zi mai frumoasă, polițiștii argeşeni transmit tuturor copiilor: La Mulți Ani și să își păstreze mereu sufletul inocent!
SURSA: BIROUL DE PRESĂ AL IPJ ARGEȘ