Echipele Salvați Copiii România au acordat asistență umanitară pentru 350 de copii și familiile lor, în punctele de frontieră de la Sighet, Siret, Giurgiulești și Isaccea. Mulți au nevoie de sprijin psiho-emoțional!
București, 28 februarie 2022: Organizația Salvați Copiii România a acordat asistență umanitară pentru 350 de copii ucraineni și familiile lor, la punctele de frontieră cu Ucraina. Dintre aceștia, aproximativ 60 sunt solicitanți de azil. Alte 400 de femei au primit sprijin, în punctele de frontieră de la Sighet, Siret, Giurgiulești și Isaccea.
Antalya are șase copii și a ajuns cu ei în siguranță în România. Soțul a rămas în Ucraina, să lupte în războiul care îi alungă pe tot mai mulți copii departe de casele lor.
Când am auzit sirenele, m-am gândit că este o simulare și nu un adevărat război, dar am realizat la scurt timp că toată truda noastră de până acum a fost în zadar. Împreună cu soțul, ne-am luat cei șase copii și am fugit spre un loc sigur, fără să știu de următoarea lovitură cu care ne vom confrunta, aceea de a călători cu cei șase copii fără sprijinul soțului, el trebuind să se înroleze conform legii care s-a dat.
Sunt recunoscătoare că nu aud sirene și bubuituri, sunt impresionată de oamenii binevoitori de aici și de ajutorul pe care ni l-ați acordat. Dumnezeu să vă răsplatească!
Natalia (35 de ani) a ajuns în România împreună cu cei doi copii ai săi, în vârstă de 5 și 7 ani. Soțul a rămas în Ucraina și speră să poată comunica cu el.
Se află în prezent în punctul de intrare în România, la frontiera Isaccea, unde așteaptă sa vadă ce se va întâmpla cu familia ei.
Nevoi identificate la frontieră, de echipele locale Salvați Copiii România:
- Persoanele care se refugiază din Ucraina au nevoie de informații clare despre procedura de azil și despre regimul de tranzit;
- E nevoie de consiliere psihologică – atât la frontieră, cât și în centre, sunt situații dramatice, cărora copiii le fac față cu greu;
- Este nevoie de materiale de primă necesitate: pături, căciuli, mănuși, medicamente, hârtie igienică, saci menajeri.
- Organizația Salvați Copiii România este prezentă în centrele pentru refugiați din Maramureș, Suceava și Galați, fiind pregătită să acorde ajutor umanitar persoanelor strămutate din Ucraina – pachete alimentare, produse de igienă personală, haine și încălțăminte.
De asemenea, sunt evaluate constant nevoile și suntem în legătură cu autoritățile.
CONTEXT
Organizația Salvați Copiii este activă în domeniul azilului încă din 1995, derulând o serie de proiecte ce oferă servicii educaționale și sociale adresate nevoilor specifice ale copiilor solicitanți de azil și refugiați, inclusiv minori neînsoțiți și persoane relocate. În cei 25 de ani de activitate în domeniul azilului 9.200 de copii și familiile acestora au beneficiat de activități zilnice, asistență financiară, consiliere socială și psihologică și suport material și educațional.
Scopul intervențiilor Salvați Copiii este de a asigura și promova respectarea drepturilor copiilor solicitanți de azil și beneficiari de protecție internațională, dar și de a contribui la îmbunătățirea situației acestora, oferind servicii integrate pentru a răspunde prompt nevoilor copiilor la momentul sosirii în România, pe perioada procedurii de azil și după obținerea protecției internaționale, în vederea integrării în plan social și educațional.
Servicii oferite de Salvati Copiii pentru migranți
În 2021, Salvați Copiii a acordat o atenție deosebită furnizării de servicii directe copiilor, părinților și adulților vulnerabili solicitanți de azil sau beneficiari ai protecției internaționale. În contextul creșterii numărului minorilor neînsoțiți (2.174), intervenția Salvați Copiii s-a concentrat pe asigurarea nevoilor de bază la momentul sosirii pe teritoriul României. 1.190 de copii și 571 de adulți au primit ajutor în Centrele Regionale de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil ale Inspectoratului General pentru Imigrări din București, Galați, Rădăuți, Șomcuta Mare și Timișoara.
Au fost desfășurate activități de asistență socială, cu accent pe acordarea de suport material pentru acoperirea nevoilor de bază, consiliere socială și informare. De asemenea, a fost oferit sprijin educațional pentru copii, în vederea asigurării accesului echitabil la educație. Au fost distribuite pachete cu materiale educaționale și recreative pentru copii, precum și pachete cu produse sanitare, îmbrăcăminte și alimente.
Astfel, numai în 2021, 1.020 de copii (dintre care 230 de minori neînsoțiți) și 352 de adulți au beneficiat de informare, iar 1.190 de copii și 571 de adulți au beneficiat de suport material pentru asigurarea nevoilor de bază la momentul sosirii în centre. Am oferit asistență în vederea accesării serviciilor sociale pentru 1.020 copii și 352 de adulți (consiliere, acompaniere, depunere dosare sociale, alocații, acte stare civilă, dosare de handicap etc.). Am colaborat cu unitățile medicale din centrele de cazare și am organizat sesiuni de informare pentru prevenirea răspândirii COVID-19, distribuind, totodată, pachete cu produse sanitare.