Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, 12 tineri din Arhiepiscopia Târgoviștei, cu vârste cuprinse între 17 și 20 de ani, însoțiți de Pc. Pr. prof. Bogdan Stana și Pc. Pr. prof. Cosmin Filip, participă începând de luni, 6 septembrie 2021, la tabăra urbană organizată de Eparhia noastră în colaborare cu Arhiepiscopia Bucureștilor, în capitala țării.
Programul celor 4 zile ale taberei cuprinde un traseu al celor mai importante biserici din zona centrală a Capitalei, vizitarea instituțiilor publice de interes general și a altor obiective spirituale și culturale din București.
Acest proiect dedicat tinerilor reprezintă o noutate în sfera organizării de tabere la nivel mondial, propunând îmbinarea activităților educative cu cele recreative într-un mediu urban.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI