Târgoviștea își păstrează tradiția și în acest an, odată cu desfășurarea Târgului Tradițional de Sf. Mihail și Gavril, organizat pe platoul din fața Sălii Sporturilor, între joi și duminică. Timp de patru zile, în perioada 6–9 noiembrie, vizitatorii sunt așteptați să se bucure de o experiență culinară și culturală autentică, în ton cu farmecul toamnei. Evenimentul promite un festin gastronomic de excepție: sarmale aburinde, pastramă fragedă de berbecuț la ceaun, mititei și cârnăciori sfârâind pe grătare încinse – toate stropite cu must proaspăt din strugurii aromați ai Vrancei, servit pe loc.
Pe lângă preparatele savuroase, vizitatorii vor putea descoperi:
– standuri cu brânzeturi locale și produse tradiționale din carne,
– produse apicole direct de la producători,
– dulciuri de casă, gogoși, wafe cu ciocolată și fructe, kurtos kalacs,
– articole din piele, blană, marochinărie, încălțăminte și obiecte de artizanat.
Atmosfera va fi una caldă, relaxantă, învăluită de arome de toamnă, unde fiecare colț îmbie la răsfăț și voie bună.








