TINERI CARANTINAȚI LA DOMICILIU, GĂSIȚI DE JANDARMI ÎN PARC ȘI „DUPĂ ȚIGĂRI”

Consecințele nerespectării carantinei la domiciliu

Nerespectarea carantinei la domiciliu înseamnă carantină instituționalizată.

În urma deciziei Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița, jandarmii s-au deplasat joi, 5 noiembrie, la domiciliul tânărului depistat în timp ce se plimba prin parc, după ce s-a întors dintr-o țară străină, cu risc epidemiologic ridicat. În momentul în care aceștia efectuau demersurile pentru a-l conduce la un centru de carantină instituționalizată, au constatat că de la adresa respectivă mai lipsește o persoană căreia îi fusese aplicată aceeași măsură.

În urma verificărilor a reieșit că tânăra, în vârstă de 18 ani, nu a respectat măsura de carantină obligatorie și s-a deplasat la un magazin alimentar pentru a-și procura țigarete.

Jandarmii i-au întocmit actele de sesizare pentru zădărnicirea combaterii bolilor, acesteia urmând să îi fie aplicată măsura de carantină instituționalizată.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, vă reamintim faptul că este important să purtați masca de protecție, să respectați măsurile de distanțare fizică, izolare și carantină adoptate de autorități.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul Jandarmeria Dâmbovița