COOPERARE CU AUTORITĂȚILE DIN BELGIA, ÎNTR-O CAUZĂ DE TRAFIC DE DROGURI
Ieri, 20 octombrie, ca urmare a activităților de cercetare penală efectuate de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Dâmbovița, au fost efectuate 5 percheziții domiciliare, în localitatea Crevedia, a fost indisponibilizat un pistol cu bile și a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui autoturism, asupra unui imobil și asupra a două terenuri.
La data de 20 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Investigare Financiară a Grupărilor de Criminalitate Organizată și sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmboviţa, au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, la un imobil și patru societăți comerciale, din localitatea Crevedia.
Perchezițiile au vizat documentarea activității infracționale a unei femei, de 45 de ani, administrator al societăților comerciale, bănuită de comiterea infracțiunii de complicitate la trafic de droguri de mare risc, cercetată de autoritățile belgiene.
În urma perchezițiilor, polițiștii au indisponibilizat un pistol cu bile, totodată, fiind instituită măsura asiguratorie a sechestrului, asupra unui autoturism de lux, asupra unui imobil și asupra a două terenuri.
Investigația penală vizează importul de substanțe narcotice prin portul Anvers și participarea la o organizație criminală.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, la data de 20 iunie 2020, în vamă, în timpul controlului unui container, importat de o societate comercială, au fost descoperite 685,60 de kilograme de cocaină.
Acțiunea a fost realizată în baza delegării D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, prin intermediul unui Ordin European de Anchetă dispus de autoritățile din Belgia, într-o cauză penală în care sunt efectuate cercetări, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic internațional de droguri de mare risc și spălare de bani.
La activități, au participat doi polițiști din cadrul Poliției Federale Belgiene din Antwerp – Unitatea Antidrog. – informează IPJ Dâmbovița.