TRAFIC DE MIGRANȚI, OPRIT ÎN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA! DOI AFGANI TRANSPORTAȚI ÎNTR-UN TIR APROAPE S-AU SUFOCAT!

Astazi, 11 iunie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost sesizati de Serviciul de Telecomunicații Speciale cu privire la faptul că doi cetățeni de naționalitate afgana au sesizat ca sunt intr-un vehicul, de culoare deschisa, in care s-au urcat din Turcia si nu au aer.

In acest context, politistii au fost alarmati si au intervenit pe raza intregului judet, reușind, cu operativitate, depistarea ansamblului de vehicule rutier, pe drumul national 7, pe raza orașului Titu, cât și a celor două persoane carora li s-au acordat ingrijiri medicale la fata locului, ulterior fiind transportate la spital pentru efectuarea de investigații medicale, acestea aflandu-se in afara oricarui pericol.

In cauză, polițiștii au intocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infractiunilor de trecerea frauduloasă a frontierei de stat și trafic de migranți, fapte prevazute de art. 262 si art. 263 din Codul Penal.

In continuare sunt efectuate cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Dâmbovița, in vederea stabilirii cu exactitate a tuturor imprejurarilor evenimentului.

SURSA: BIROUL DE PRESĂ AL IPJ DÂMBOVIȚA