TREI PERSOANE AU AJUNS LA SPITAL ÎN URMA ACCIDENTULUI DE LA VĂCĂREȘTI

În jurul orei 15:31 am fost solicitați să intervenim în cazul unui eveniment rutier produs în localitatea Văcărești, în care au fost implicate două autoturisme.

Detașamentul de Pompieri Târgoviște a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a intervenit cu două echipaje.

La fața locului au fost identificate trei victime, care au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.

Concomitent au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.