URMĂRIRE CA ÎN FILME, FINALIZATĂ CU FUGA DE LA LOCUL ACCIDENTULUI, ÎN TÂRGOVIȘTE!

Trei mașini avariate, un stâlp doborât și un gard spart! Acesta este bilanțul unei urmăriri ca în filme pe străzile municipiului Târgoviște. Șoferul urmărit de polițiști are vârsta de numai 18 ani, și se afla sub influența alcoolului.  Făcea drifturi în parcarea unui magazin din Târgoviște. În scurt timp, polițiștii au fost sesizați, iar la apariția oamenilor legii șoferul a pornit în goană pe străzile orașului. Urmărirea s-a finalizat în zona Balaban, după ce au fost lovite două mașini parcate, a fost dărâmat un stâlp și a fost doborât un gard.

La data de 21 iunie a.c., in jurul orei 01.30, politistii de la rutieră au efectuat semnal pentru oprirea unui tânăr, de 18 ani, care în timp ce conducea un autoturism, efectua drifturi in parcarea unui centru comercial.

Tânărul și-a continuat deplasarea, fara a respecta dispozițiile polițiștilor, iar la un moment dat acesta a pierdut controlul autovehiculului, intrând in coliziune cu un alt autoturism parcat. Ulterior, autoturismul parcat a fost proiectat intr-un alt auto,iar autoturismul condus de tânărul de 18 ani, din Voinesti, a fost proiectat într-un stâlp de susținere a energiei electrice și in gardul unui imobil.

In urma producerii evenimentului, nu au fost ranite persoane.

De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, acesta prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,47 mg/l alcool pur in aerul expirat.

In cauza, politistii au intocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infractiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, fapta prevăzută de art. 336, alin.1 , din Codul Penal. – informează IPJ Dâmbovița.