În Dâmbovița, asemeni întregii țări, campania electorală a început oficial. Ultimul tur de scrutin al acestui an și al acestui ciclu politic, la finalul unui an extrem de complicat însă. În condiții speciale, greu de preconizat, unele în care predomină incertitudinea.
Ne aflăm „în valul 2” al pandemiei de Covid-19 și credem că, date fiind circumstanțele, indiferent de obiectivele noastre politice și de toată munca depusă, oamenii trebuie să primeze. Credem că siguranța lor trebuie să fie principalul nostru interes și știm că avem astfel datoria de a nu-i pune în pericol în niciun fel. Tocmai de aceea, am decis ca, în această campanie, să renunțăm complet la întâlnirile „ad-hoc” și automat și la distribuirea de materiale promoționale „din mână în mână”. Știm, e varianta cea mai uzitată, cea mai comună, varianta folosită în întreaga eră democratică de către clasa politică. Cu toate acestea, ca reprezentanți ai unui spectru politic diferit, modern, centrat pe cetățeni, mereu cu gândul la ei, știm că avem o responsabilitate în plus.
Nu vom rămâne însă departe de oameni, căci implicarea noastră politică se datorează exclusiv lor. Astfel, optăm pentru o campanie inedită, una în care mesajele noastre se vor putea distinge prin intermediul unor pancarte de mari dimensiuni, simboluri ale asumărilor noastre post-electorale. Nu doar promisiuni ci garanții, proiecte pe baza cărora vom construi „O Românie fără hoție”, așa cum ne dorim cu toții. Împreună.
Voluntarii și candidații noștri vor fi prezenți în Târgoviște și în județul Dâmbovița, în fiecare săptămână, în vecinătatea spațiilor și a arterelor circulate, respectând desigur toate normele de siguranță, sănătate și distanțare socială, alături de pancartele ce însumează cele 40 de puncte cheie ale planului de țară realizat de către USR PLUS. Dâmbovițenii au desigur ocazia de a-și face la rândul lor poze cu mesajele preferate, promovând una sau mai multe cauze pentru care luptă.
Vă îndemnăm să respectați măsurile impuse de autorități și să aveți în această perioadă grijă de voi, de toți oamenii dragi sufletului vostru și implicit și de comunitate. Suntem în această situație împreună și tot împreună vom reuși să o depășim.
echipa USR PLUS Dâmbovița