Veteranii aduc bucurie în sufletele copiilor în pragul sărbătorilor Pascale

Sâmbătă 27 aprilie 2024, începând cu ora 11.00, Asociația Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități “Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvoratorul de Mir (AMVVD) va organiza la Clubul VETERANILOR AMVVD, un eveniment special pentru 50 de copii din orașul Pucioasa și comuna Aninoasa, care se confruntă cu diverse dificultăți sociale și de sănătate.
Sub deviza „Masă caldă și cadouri”, veteranii doresc să aducă un zâmbet pe fețele celor mici înainte de sărbătorile Pascale. Acest gest generos vine în sprijinul copiilor cu dizabilități și probleme sociale, oferindu-le o zi de bucurie și distracție.
Partenerul în această acțiune caritabilă este Eximbanca Românească, care se alătură eforturilor veteranilor pentru a aduce lumină în viețile acestor copii.
Evenimentul va aduce împreună 50 de copii de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Orașul Pucioasa și Școala Gimnazială Aninoasa, oferindu-le ocazia de a petrece timp de calitate și de a primi cadouri în prag de sărbători.
Asociația Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități își reafirmă angajamentul pentru comunitate și demonstrează că solidaritatea și generozitatea pot aduce lumină în viețile celor mai vulnerabili membri ai societății.