Zece bărbați, arestați preventiv pentru 30 de zile după un scandal violent la Găești

 

Zece bărbați, cu vârste între 21 și 53 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, pe bază de ordonanță, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești.

Aceștia au fost prezentați în cursul zilei de 17 august în fața judecătorului de drepturi și libertăți, care a dispus arestarea lor preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, bărbații fiind acuzați de comiterea mai multor infracțiuni: lovire sau alte violențe, încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice, dar și distrugere.

Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii încearcă să stabilească întreaga situație de fapt și eventualele alte persoane implicate.