ZILELE COMUNEI GURA OCNIȚEI 2022 – UN REGAL DE CULTURĂ, ARTĂ ȘI DIVERTISMENT 

Comuna Gura Ocniței împlinește anul acesta 510 ani de la prima atestare documentară. Practic, are aceeași vârstă cu județul Dâmbovița. Vechiul se îmbină aici armonios cu modernul, iar Sfântul Ilie, patronul spiritual al comunei, este celebrat întotdeauna cu bucurie. Aici nu se organizează numai activități distractive, ci, Zilele de 19 și 20 iulie sunt adevărate conglomerate de cultură, artă, happening și distracție. Organizate de Consiliul Local și Primăria Comunei Gura Ocniței, la inițiativa primarului Sorin Vasile Ioniță, serbările dedicate Zilei Comunei sunt complexe și îndelung așteptate.
   Anul acesta, ANNA LESKO, MINODORA, MIHAI TRĂISTARIU, DJ CONTE, DANIEL TRIFU, RALUCA DOBRE, LILIANA MOCĂNESCU și VIORICA MIHALACHE vor fi pilonii centrali ai acestui veritabil maraton. Ansambluri artistice din Gura Ocniței, Nucet, Dragomirești, Târgoviște, Ocnița, Bucșani, Glodeni și Brănești, precum și „Clubul Victorioșilor” vor oferi recitaluri și – în cadrul celei de-a IX-a ediții a „Festivalului Florilor de Câmp” – vor realiza pe Dealul Crucii un adevărat flash – mob intitulat „Uniți sub Tricolor”. Ca în fiecare an, carul Sfântului Ilie va sosi, acompaniat de lumini și muzică, iar două minunate focuri de artificii vor străluci pe Dealul Crucii din Gura Ocniței și în Parcul Satului Adânca. Un simpozion dedicat împlinirii celor 510 ani de istorie, o expoziție de pictură, precum și decernarea de diplome aniversare vor completa complexul de manifestări. Vă așteptăm cu drag la această Sărbătoare!