Întâlnirea iubitorilor de carte din Parcul Chindia, organizată chiar de Ziua Internațională a Cărții și Drepturilor de Autor, totodată Ziua Bibliotecarului în România, s-a dovedit a fi un real succes, mai ales în rândul copiilor care au participat în număr destul de mare. Nu doar cei care au venit cu o carte au avut parte de lectură, dar și trecătorii care se aflau întâmplător în zonă și care au primit din partea bibliotecarilor, câte o carte. Acțiunea a fost organizată de Biblioteca Județeană Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița în colaborare cu Casa Corpului Didactic și bibliotecile Raciu, Ocnița și Bucșani.